Ideea realizării la Suceava a unei rezervaţii de arhitectură populară a existat încă din anul 1958, dar conturându-se abia în anii 70 ai secolului trecut. Este deceniul în care au fost întreprinse o serie de cercetări de teren, în special în perioada 1971-1976, pe baza cărora au fost achiziţionate şi transferate 11 obiective de arhitectură populară, trei dintre ele fiind reconstruite pe amplasamentul pe care se află şi astăzi. Din păcate, proiectul muzeului în aer liber organizat pe suprafaţa de 1,7ha şi dispunând chiar şi de o staţie de carantină şi tratamente, intră în conservare până după 1990 când se reiau demersurile acestui ambiţios proiect.
Suprafaţa muzeului se măreşte la 6ha şi se întreprind noi campanii de cercetări de teren pentru identificarea unor obiective care să reprezinte toate zonele etnografice ale judeţului Suceava. În anul 1995 se definitivează proiectul Muzeului Satului Bucovinean, achiziţiile, transferurile şi reconstruirea obiectivelor de arhitectură populară sau de tehnică ţărănească succedându-se din acel moment cu rapiditate.
În prezent, prima etapă din evoluţia Muzeului Satului Bucovinean a fost finalizată cu succes odată cu reconstruirea ultimelor obiective aflate în depozite. Muzeul are un patrimoniu de 53 de obiective de arhitectură şi tehnică populară, grupate în două zone. Sectorul aflat în apropierea Cetăţii de Scaun este amenajat pentru vizitare şi cuprinde un număr de 30 de obiective dintre cele mai diverse: case tradiţionale din lemn, anexe gospodăreşti, instalaţii tehnice populare, ateliere meşteşugăreşti, construcţii comunitare.
Imaginea de ansamblu a acestui muzeu reflectă organizarea şi activitatea complexă a unui sat, imaginat ca o sinteză, model al satului bucovinean. Alături de gospodăriile formate din casă şi anexe, amplasate de-a lungul uliţelor, în vatra satului, ca centru polarizator al vieţii comunităţii, se regăsesc biserica şi clopotniţa din Vama, datând din 1783, unde, odată cu restaurarea catapetesmei şi organizarea interioară se ţin slujbe religioase.
Meseriile şi meşteşugurile sunt reprezentate în ateliere specifice cum ar fi: atelierul de olar organizat în casa din Marginea, atelierul de lingurar din casa Vicov, urmând ca pe măsură ce vor fi ridicate şi alte gospodării, să-şi găsească locul şi ateliere de ţesut, încondeiat ouă, cojocărit. Toate aceste ateliere lucrative ridicate în muzeu sunt dotate cu inventarul specific fiecărui meşteşug, aici putându-se învăţa tehnicile de lucru tradiţionale, fiind folosite ca ateliere-şcoală pentru copii sau turişti.
Organizarea interioarelor constituie o expoziţie etnografică aparte care a respectat particularităţile zonale ale obiectivelor de arhitectură populară. Cuptoarele, sobele se regăsesc în muzeu într-o bogată varietate de tipuri; mobilierul tradiţional, textilele de interior, piesele de port popular completează imaginea civilizaţiei tradiţionale bucovinene.
Inedit pentru Muzeul Satului Bucovinean o constituie reprezentarea vieţii spirituale a ţăranului prin marcarea riturilor de trecere. În Casa Straja sunt expuse obiecte de recuzită pentru ritualul de botez, iar în Casa Cacica este marcat ceremonialul de înmormântare, astfel evidenţiindu-se cele două praguri ale vieţii.
